Hristos a Inviat.
media: 5.00 din 7 voturi
29.04.08| media: 5.00 din 7 voturi |
01:02
Crez, salut sau obişnuinţă?
Învierea lui Hristos este fundamentul credinţei noastre. Fără Înviere nu ar exista creştinism, motiv pentru care mulţi sunt aceia care atacă şi lovesc acest fundament al creştinismului. Nu sunt puţine cazurile în aceşti ultimi ani, când diferiţi oameni, pretindeau că au găsit dovezi ce pot demonstra contrariul. Ceea ce nu se ştie, sau probabil că se ştie, dar şi-au încercat şi ei norocul, este faptul că de două mii de ani de când Hristos a Înviat au fost mereu născocitori de argumente, prin care se încerca negarea realităţii Învierii lui Hristos. Primii născocitori au fost arhiereii iudei, care aflând de la soldaţii ce păzeau mormântul că Hristos a înviat „s-au adunat ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi soldaţilor, zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; şi de se va auzi aceasta la dregător, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi.” (cf. Mt. 28, 11-15) Exemplele ar putea continua până în zilele noastre când alţi născocitori pentru tot atât de mulţi bani, ba chiar mult mai mulţi (pentru că Hristos se vinde bine), inventează, compun romane şi fac săpături arheologice nutrind speranţa că vor zdruncina credinţa creştină. Şansele de reuşită sunt însă mici, Hristos cel Înviat din morţi nu este doar o legendă, o idee, ci o persoană vie ce a promis:„ eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (cf. Mt. 28, 20), El este cel care a învins odată şi pentru totdeauna răul şi dă ajutor tuturor celor ce, încercaţi fiind de astfel de născociri, îl cer de la El. Ceea ce este dureros însă sunt atacurile indirecte pe care uneori creştinii, laici sau preoţi, le aduc Învierii lui Hristos. Foarte mulţi sunt aceia care dupa Slujba Învierii salută cu Hristos a Înviat, dar puţini sunt cei ce conştientizează ceea ce spun şi mult mai puţini, din păcate, cei ce-şi trăiesc viaţa în conformitate cu ceea ce mărturisesc. Creştinii au uitat să trăiască în această bucurie a învierii, nu se mai bucură că Mântuitorul nostru Isus Hristos prin patima, moartea şi învierea sa, ne-a răscumpărat din păcat. Ei trăiesc viaţa de credinţă timoraţi, bucurându-se eventual de hainele noi ce şi le-au cumpărat şi de mâncarea multă pe care au pregătit-o. La Biserică parcă le vine greu să asculte predicile preoţilor, care uitând să se bucure că Hristos a Înviat, încearcă să compenseze prin noi taxe sau prin mai mari taxe pentru a se putea bucura şi ei... ( că doar Hristos se vinde bine). Trist dar adevărat! Creştinii nu mai au nevoie de alte născociri ce să combată Învierea lui Hristos, ei o combat singuri prin comportamentul lor. Adevărul însă rămâne: Hristos adevărat a Înviat. Iar unii creştini mai curajoşi îl afirmă prin faptele lor, prin vieţile lor, prin tot ceea ce ei sunt. Sărbătoarea Sfintei Învieri din acest an este o nouă invitaţie pentru un nou început, un nou strigăt ce cheamă creştinii şi nu numai pe ei la o nouă bucurie, la adevărata bucurie; bucurie ce eliberează, bucurie ce dă speranţă, bucurie ce dă pace, bucuria lui Hristos cel Înviat. Să ne bucurăm cu toţii şi „să binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după mare mila sa, prin învierea lui Isus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre nădejde vie” (Cf. 1 Pt. 1,3).
Alin CINDEA