EU, TU si EL

Poate oare fiinţa umană să ajungă să dobândească acea înţelepciune superioară pentru a desluşi tainele fericirii?
Oare nu e ea creată tocmai cu acest scop de a se bucura de liniştea spirituală si starea permanentă de împlinire ?
Noi, omenii, suntem creaţi într-o manieră specială, suntem deosebiţi şi unici, suntem înzestraţi cu valori, dobândim şi altele pe parcursul vieţii, dar deţinem şi capacitaţi pe care de cele mai multe ori le valorificam prea puţin. Suntem mereu încurajaţi în a fi competitivi, în a ne autodepăşi fizic, dar prea puţin spiritual. Şi oare, nu în asta constă fericirea, în a ne mulţumi în acelaşi timp ambele aceste părţi interdependente pe pământ: sufletul, cât şi trupul ? Prin acţiunea de autoconservare omul se îngrijeşte de binele său trupesc, dar oare care este remediul unui suflet pur ? Căci, până la urmă, fericirea necesită curăţenie, adevăr, speranţă. Aş vrea sa propun o soluţie. Mi-a şoptit fericirea un mic leac spiritual : liniştea. Dar oare câtă linişte şi câtă profundă ascultare necesita inima pentru ca ,,trilul’’ ei să fie auzit ?
Eu cred că e nevoie de o judecată cumpătată, de prudenţă, pentru a şti ce-i aceea fericirea. Deşi, atunci când simţi că întreaga fiinţă ţi-e învăluită de mulţumire sufletească simţi, doar simţi, parcă fără o intensă cugetare.
Fericirea e o consecinţă a iubirii, iubirea ţesută meticulos pe “coarde dulci de linişte” (citându-l pe Blaga).

Andrada GALDĂU